Sesizează ANCOM

ANCOM asigură concurenţa pe piaţa serviciilor de comunicaţii, protejând astfel indirect interesele utilizatorilor, care au de ales între ofertele mai multor furnizori.
Cele mai multe probleme pot fi rezolvate chiar de furnizorul tău, care, într-o piaţă concurenţială, trebuie să fie direct interesat să rezolve problemele clienţilor săi. Adresează-te, deci, mai întâi, furnizorului tău de servicii.
ANCOM nu poate controla respectarea contractului încheiat de furnizor cu utilizatorii săi. Dacă furnizorul nu îşi respectă obligaţiile contractuale, adresează-te ANPC.
ANCOM poate interveni în situaţiile în care furnizorii de comunicaţii electronice (telefonie, internet, CATV) îţi încalcă drepturile de informare, nu îţi oferă serviciul de portabilitate a numerelor, nu includ anumite informaţii în contract sau nu respectă legislaţia specifică din domeniul comunicaţiilor electronice.
ANCOM poate interveni şi în situaţiile în care furnizorii de servicii poştale nu respectă legislaţia specifică din domeniul serviciilor poştale.
De asemenea, în anumite situaţii, ANCOM poate face demersuri pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului.

Din motive care ţin de modul de derulare a investigaţiilor dar şi pentru evitarea unor eventuale neînţelegeri, ANCOM nu primeşte petiţii decât în scrisLe poţi transmite prin poştă (la adresa sediului central al ANCOM sau la formularul nostru online.

Pentru soluţionarea petiţiei tale trebuie să înţelegem obiectul acesteia. De aceea, un text neclar, incomplet sau ilizibil va atrage clasarea petiţiei.

Este important să ne transmiţi datele tale de identificare complete – nume, prenume, adresa unde ai domiciliul. Trebuie să înţelegi că, în lipsa acestora, suntem de multe ori în imposibilitatea de a investiga cele semnalate de tine, prin faptul că furnizorii nu te pot identifica în bazele de date cu clienţii.

Transmiterea, odată cu petiţia propriu-zisă, a unor documente sau informaţii suplimentare (contracte, facturi, corespondenţă cu furnizorul etc.) ne ajută, şi te ajută, prin scurtarea timpului de răspuns, fiind, de regulă, o etapă obligatorie a investigaţiilor pe care le derulăm. De asemenea, pentru a te putea contacta cu uşurinţă, dă-ne un număr de telefon sau o adresă de e-mail de actualitate.

Dacă adresezi o sesizare mai multor destinatari, te rugăm să precizezi în ce măsură te adresezi instituţiei noastre. Astfel, vom putea începe investigaţiile. Dacă intenţionezi să transmiţi o sesizare şi furnizorului tău, aşteaptă întâi răspunsul acestuia. Nu transmite aceeaşi sesizare, în acelaşi timp, şi ANCOM, şi furnizorului. Nu ne transmite corespondenţa ta cu terţi decât dacă se referă la/completează o petiţie pe care ne-ai adresat-o deja. Simpla aducere la cunoştinţa ANCOM a corespondenţei purtate cu un terţ nu constituie o petiţie.
Această practică poate genera confuzii cu privire la titularul contractului şi întârzieri ale investigaţiilor sau chiar imposibilitatea continuării acestora. Ca excepţie, poţi transmite o sesizare în numele altei persoane atunci când ai calitatea (dovedită) de reprezentant legal al acesteia.

Cum se derulează investigatiile ANCOM?

ANCOM efectuează investigații pentru a verifica dacă și în ce măsură furnizorul reclamat a încălcat prevederile legislației din domeniul comunicațiilor electronice sau al serviciilor poștale, în limita atribuțiilor sale.
ANCOM poate face acțiuni de control la sediul/punctul de lucru al furnizorului reclamat sau poate solicita informații și documente suplimentare.
Dacă în urma investigării sesizării, Autoritatea nu constată încălcări ale legislației specifice, acest lucru îți va fi comunicat în scris. Totodată, vei primi sugestii cu privire la eventualele modalități de soluționare a celor reclamate și informații cu privire la instituțiile care te pot ajuta.

ANCOM prelucrează date cu caracter personal în scopul aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobate, cu modificări şi completări prin Legea nr.233/2002, în conformitate cu cerințele Regulamentului 2016/679/UE. Vezi mai multe informaţii despre prelucrarea datelor cu caracter personal aici.